Privește glia, monșer! Vezi cum se întind razele soarelui dunărean peste vițele nobile? Ascultă viersul sticletelui când își anunță duios prezența la noi în vie. Simți aerul acesta proaspăt de autentic, aceste miresme de istorie din boabele de struguri? E Moșia Galicea Mare, stimabile.
De peste 100 de ani, suntem aici să realizăm licoarea aristocraților, să producem altfel de vinuri pentru connaisseuri. Suntem aici de când Bibeștii puneau pecete peste moștenirea culturală a vremii și locurilor, de când boierul Durlănescu devenea celebru în țară pentru ”tămâioasa cu parfumul său frumos, bordeaux-ul exclusivist, feteasca jucăușă și pinotul credincios”. Trecutul nostru este sui generis aristocrat, impregnat de cultură și savoir-faire.
Să ne cunoaștem!
Lorem ipsum sit dolor amet
The quick brown fox jumps over the lazy dog
Pack my box with five dozen liquor jugs
Dunărea, soarele, pământul, pădurile, oamenii… Terroir-ul Moșiei Galicea Mare este unul special datorită factorului complex ”sol - climă - soi - vremea culesului - tehnologii de cultură și oeno-tehnice” pe care se bazează. De la generozitatea naturii și devotamentul oamenilor care lucrează pe Moșie la realizarea vinurilor exclusiviste Galicea Mare există doar un pas.
Din specificul solurilor brune și brun roșcate de pădure caracteristice Podișului Getic se naște calitatea și eleganța vinurilor aromate de Tămâioasă Românească și Sauvignon, iar din pietrișurile aluvionare se potențează valoarea vinurilor roșii produse în zonă.
Condițiile pedo-climatice foarte bune permit Moșiei să creeze vinuri de calitate superioară, mai ales datorită expunerii solare excepționale, a solurilor brun-roșcate cu argilă/nisip în anumite zone, cu veri călduroase prelungite care asigură maturarea strugurilor, cu viile expuse pe terasamente sudice, estice și vestice.
Crezul Moșiei Galicea Mare se transpune într-o propoziție simplă: A ști să trăiești este o artă mai performativă decât orice altă ramură creativă.
A știi să trăiești prin ceea ce faci și ce creezi este aristocrația supremă, iar noi promitem să facem vinuri elegante, din sevă rafinată. Creațiile moșiei vor avea parfum de istorie curată și savoare de prezent trăit cu pasiune 100%.
Dar experiența Galicea Mare nu se oprește aici. Moșia va fi moșie pentru oricine vrea să ne viziteze și să descopere o experiență senzorială completă. Casa noastră, crama, plantațiile, gastronomia, culorile locului, toate vă stau la dispoziție altfel decât ceea ce înseamnă o simplă vizită la cramă.